Crimea 2012

ZIUA I

       04.02.2012 6:30 ... (în tren) m-a trezit un sunet ciudat, a trecut vreo 5 min ca

să-mi dau seama ce e, ninsese toată noaptea, șinele erau sub zapadă….odată ce trenul înainta se simțea cum “trece” peste zăpada înghețată …ce uşurare! E doar scîrţîitul zăpezii sub roţile trenului :)

      Start! Ангарский перевал - adio civilizație! …liniște, atîta linişte-i în jur că-mi pare că aud şi gîndurile(!), zăpada de un alb imaculat şi pur, aerul de munte, bătăile inimii îmi cresc, mi se taie respiraţia şi continui în această euforie emoţională pînă mă acomodez, pînă trăiesc cu toată fiinţa momentul  – fericireee! Let’s get it started, YEEY!!)))

      Am întilnit și alți călători(acolo, pe munte toți iți sunt o familie, și întilnirea cu alți semeni e atît de caldă), dar cel mai bine mi-amitesc doi cîini, care apropiindu-se și mai mult de mine simțeam cum lumea se face mai mică, mai mică, mai mică(!) și rămîn doar eu și acei cîini, mi-e tare frica de ei, o fracțiune de minut, cred, am uitat și să respir au trecut ambii pe linga mine ca un fulger, pîna au dispărut din vizorul meu a trecut o veșnicie  )))

    …continuăm să urcăm, soarele se înălța tot mai sus și lumina peisajul reflectandu-și razele în zapada așternută, era tot mai caldă. Primul popas, priveam în urmă și nu-mi venea să cred, am parcurs doar atît?! )))) mergeam cu greu, cînd pășeam, piciorul se afunda în zapadă pîna la genunchi, poate și mai mult..

  ...ah, da, la un moment dat am rămas blocată, eram cu un picior total în zăpadă, cu celălalt cam la fel, iar în față, la 1m, un copac căzut, trebuia cumva să ajung la el să pot ieși de unde m-am blocat, mi-am scos cu greu rucsacul, îl împingeam în față, și-l foloseam pe post de sprijin…tare haios a fost pîna am ajuns la copăcel și în sfîrșit eram la suprafață…yoyy! ce satisfacție plăcută cînd știi că ai trecut un obstacol(dar și oboseala se cam aduna, însă avea să o simt abia seara tîrziu)..

     Drumul pînă în creastă a fost lung și istovitor. Panta stoarce și ultima picătură de energie. Însă dorința de a ajunge în vîrf era atît de mare încît aș fi fost în stare să mă tîrăsc doar ca să ajung acolo. Nu mai era mult și ajungem la locul unde era plănuit să înnoptăm.

    Peştera Man(МАН), dar problemă – accesul în interior era blocat, s-a depus atît de multă zăpadă la intrarea acesteea că era aproape imposibil de ajuns în interior…unul din instructori coborisera totuși, cu coarda….și făcusera niște scări improvizate…eliberase zapada si făcu loc pt a intra în peșteră…ajunși în peșteră făcusem cîteva poze, ca de obicei și mi-a ieșit una mai ciudată…zici ca prinseseși o fantomă, instructorul mi-a spus: "Татьяна, дух пещеры появился в твоём фото, значит ты особенная девушка"(Tatiana, duhul peşteri s-a ivit în poza care ai facut-o, înseamnă că eşti o fată deosebită)....)) Peștera e destul de încăpătoare și pereții acesteea strălucesc enorm de frumos!

   Eram convinsă că mă odihnesc și îmi scosesem jurnalul să scriu tot ce se întimplase în acea zi...e, nici acum n-a fost să fie așa cum am gîndit inițial, Unul din instructori - speleolog înrăit venisera cu idea de a-mi face și mie cunoștință cu aceasta.  Îmi pusesem pe mine echipamentul necesar, dar și niște haine de protecție, se zice că noroiul din peștera se scoate greu..și e mai bine să ai așa haine pe tine la care să nu-ți pară rău să renunți )) am intrat în prima camera..e, nu e mare lucru îmi spusesem, păi bine, cînd ajunsesem mai departe aici avea să înceapă marea întimplare…pulsul creștea tot mai mult, inima bătea tot mai puternic, iar gindurile ma întrebau ce cauți tu aici, nu ai vrea să mergi înapoi?!..e, însa curiozitatea mi-a fost mult mai mare.

  …deci , prima porțiune: aprox. 4 metri de trecut de-a lungul unui perete, în jos sunt 40m și priveam atent ce fac ceilalți…e, cînd mi-a venit și mie rîndul, nuștiu de unde mi-a venit un curaj enorm și am trecut, apoi a urmat o porțiune de urcat strict pe verticala aprox. 7-8m, iar în jos la fel acei 40m…e, acum a fost de-a dreptul greu, n-am alunecat, dar aveam senzația că cad în secunda imediat următoare..și iată cu această stare am ajuns pîna sus…ajunsă sus ,mi-am revenit în 2-3 minute, adrenalina era mult peste nivelul mediu, cred….e ca și cum ai fi învățat să mergi pe bicicleta și pt prima dată ai parcurs primii 10m fără să-ti pierzi echilibrul…am parcurs aceeași cale și înapoi, a fost la fel de greu, necătînd la faptul că eram în coborîre, am avut și nenorocul și mi s-a blocat bocancul..cu o mîna mă țineam, cu alta îmi desfăceam șiretul(deși eram asigurată, și puteam liniștita să atîrn susținută de frînghii, însă ambiția și încăpăținarea îmi era prea mare ))), cu greu mi-am eliberat piciorul și încă și mai greu am scos bocancul blocat, pt ca dacă din neatenție îl scapam avea să rămîn fără el pt totdeauna..dar totul s-a terminat cu bine, am luat cina și nici n-am observat cînd am adormit…)))

Mai multe poze!

ZIUA II

05.02.2012 – Bună dimineațaaa! În grotă sunt -3°C...afară, brrr -14°C! Let's move on, de la ieșirea din peșteră pînă în vîrf sunt aprox. 70-100m, unghiul de înclinație mare, sub zapadă, pe alocuri - pietre, atenție mare pentru a nu aluneca...stratul superior de zăpădă înghețat, nu m-am gîndit niciodată ca în Crimea îmi vor fi necesare un piolet și colțari  ...evident, nu le aveam...în fața mergea un instructor, studia traseul, urmam eu..la indicațiile acestuia : Татьяна, сделай большой мах нагой и сильно ударь по снегу ...помни твои носок - твоя безопасность!...încercam sa lovesc din toate puterile dar abia din a 3-a sau a 4-a încercare puteam fi liniștita ca mi-am fixat bine piciorul..la fel  si mîinele, faceam gaurele mă agățam și sus, apoi ma apropiam cît mai mult de pantă imi ascultam respirația, mai respir?! Și continuam cu celalalt picior... încet dar sigur..cînd am simțit ca am obosit și nu mai pot..am facut un pas la stînga și am cedat locul pîna au trecut toți..și iată așa în cerc am ajuns pînă sus, lucru în echipă, frumos! ...din păcate din acel moment ne-a părăsit un membru a-l echipei nu a mai putut continua și a renunțat..dar sincer la un moment dat, cînd de sus cadeau bulgări mici de zapadă credeam ca urmez și eu după ei. Am cuprins muntele cum am putut doar ca să ajung cu bine pînă în vîrf...

E, cînd am ajuns sus, finally...am aruncat rucsacul, m-am aruncat și eu pe acesta și timp de 3-4 min n-am scos nici un cuvint, am închis ochii și ascultam cum bate vintul...pînă la masă a urmat un traseu ușurel, fără schimbari de altitudine majore )) 

 

A urmat apoi coborîrea, nu puteam înnopta la o altitudinea prea mare ))..aici mare veselie, cu cît coborîm mai mult cu atît se înfunda mai mult picioarele în zăpadă, traversam metru cu metru destul de greu la început, deoarece pentru a pași era necesar de eliberat piciorul complet afundat în zăpadă, de ridicat cît mai sus, fixat si același lucru cu celalalt de X ori, aici am aplicat aceeși tehnică, înainta cineva..facea loc..cînd obosea, trecea în coadă )) ..erau mulți copaci cazuți...ce vesel treceam peste ei, era și greu, important era sa nu ajung cu piciorul sub vreo bîrna ascunsă pe sub zăpadă))..cînd panta a devenit mai abruptă - m-am și rostogolot..hehe...ce haios a fost (n-am pățit nimic) )))...Am înnoptat lîngă izvor, noaptea se auzea susurul apei..iar serile petrecute lîngă focul puternic au rămas de neuitat...îmi va fi dor... îmi este deja!

ZIUA III

06.02.2012 - această dimineață mi-o reamintesc tare vag, am luat dejunul în fugă și trebuia să pornim, ne aștepta un drum lung și greu, cum ieri am coborît mult și vesel, azi trebuia să urcăm și tot să urcăm...
...traseul a fost în urcare pe diagonală, cum urcarea directă era imposibilă(lanț stîncos)...pînă la masă am urcat, era foarte cald, mi-am lasat o haină, a doua...și nu pentru că ar fi fost întradevar prea cald, dar efortul depus pt urcare îmi producea suficientă căldură)) pe lîngă toate soarele strălucea sus atît de frumos :)...după masă mai coborîm puțin, apoi continuam să urcăm...pe lîngă noi, liniște totală, nici vîntul nu se mai auzea, astăzi doar zăpada de sub picioare scotea un sunet şi atît ))

ZIUA IV

07.02.2012 - 5 dimineata, cea mai rece dimineață de pîna acum -19 indica termometrul, alergam pentru a mă încălzi )) ...dar răsăritul, spectaculos, le ierta pe toate))...culori patrunzătoare și de nedescris...

Azi trecusem pe lînga cascada Djur-Djur, jumatate înghețată, jumătate plină de viața...am stat s-o cuprind cu privirea timp îndelungat, din clipă în clipă descopeream ceva nou, misterioasă cascadă! :)

Tot mai mult și mai mult ne apropiam de plajă....treptat dispărea zăpada, aerul devine umed şi rece, vîntul sufla și mai rece....era un frig ce te ajungea pînă la oase..ne oprisem pt masă...dar ciuguleam cîte ceva și mergeam de ici colo să nu îngheț, brrr...

ZIUA V

07.02.2012...După amiază, ajunși în Rybachie, am trecut de la mersul pe jos - la autobuz :)... destinația era Sudak, cum nu găseam nimic direct(doar un taxi cu 50euro :D), trebuia să ne întoarcem in Simferopol și de acolo sa luam alt autobuz spre Sudak, zis şi făcut.

La 17:00 eram în Simferopol, cum am coborît în față, ce vedem? Simferopol - Sudak 17:10 yeyy și nu mai trebuie să așteptăm )) Am ajuns în Sudak la 19:45, și aici un frig enorm -21...șoferul, un om tare bun la suflet, s-a uitat la noi și a zis că ne caută el un loc pt cazare, cum și el e venit aici și știe ce și unde se poate de închiriat în această perioada, noapte bună :)

ZIUA VI

08.02.2012 - Astăzi mergem să vizităm fortăreața genoveză...puțină istorie : FORTĂREAȚA GENOVEZĂ,  construită de genovezi dupa ce trupele lor au capturat orașul de la hanii tătari în secolul 14. Construită pe un deal înalt de 150 de metri, fortăreața domină întreaga zonă. De la sud la est, singura cale de acces era pe mare, iar dinspre vest apropierea era și mai dificilă. Pe lînga acest fapt, fortăreața mai era și un centru important de comerț, amplasat chiar pe Marele Drum al Matasii. Sudak a ramas sub stăpînirea genovezilor timp de 100 de ani pîna în 1475, cînd Crimeea a fost invadată și cucerită de către Imperiul Otoman. Fortăreața a fost abandonată pîna cînd Imperiul Rus a invadat și cucerit Crimeea.

Din păcate, nu am avut acces în interiorul cetății. Aceasta din cauza vremii, ”штормовое предупреждение ” avertizare de furtuna! ne-a răspuns doamna, la cererea noastra de bilete pentru intrare...așa ca am văzut ce am putut din exterior ((

Toată ziua am vânat locuri noi, și am capturat poze pe măsura căutărilor ...)))

   

    

    

   

 

ZIUA VII

În ziua a 7-a trebuie să ajungem către ultima destinație - Yalta, aici vom petrece încă 3 zile conform planului. Am luat bilete pe ruta Sudak - Simferopol și Simferopol - Yalta, deoarece pe timp de iarnă nu se poate ajunge direct, iar pînă acum am trecut de 4 ori prin acest punct cheie Simferopol - deja mi-e atît de cunoscut :)

Yalta - un oraș mult mai ”zgomotos”, mai plin de viață, dacă pînă acum întîlneam trecători pe ici colo - care cu o mirare enormă ne urmăreau cu privirea - unde s-a mai gasit turiști în mijlocul iernii, cu rucsac, sac de dormit și cort ))) Dar Yalta, unde munții Ai-Petri sunt o atractie turistica faimoasă și un loc perfect pentru ski. Let's get it started!!!

A fost pentru prima oară cînd am pus schiurile în picioare. Am simțit o mare nesiguranță și pentru început m-am obișnuit cu greu cu lungimea acestora, dar încet, încet am înaintat. Acum nu pot să neg și faptul că am căzut de cîteva ori, dar toate ce s-au întîmplat mi-au adus atîta stare de bine și am rîs cu poftă de toate momentele în care neîndemînarea mea pentru ski se făcea cunoscută, dar nu am renunțat pînă nu mi-a ieșit. Toate încercările n-au fost în zadar, însă am obosit enorm de mult - încît m-am prabușit în zăpadă și mi-am zis - Aici rămîn!!!

ZIUA VIII

În ziua următoare am vizitat castelul ”Cuibul Rîndunicii” - construit in 1911-1912 de către arhitectul Leonid Sherwood, castelul este situat pe faleza Aurora, înaltă de 40 de metri, cu privire asupra capului Ai-Todor. Priveliștea oferită este superbă.

Noaptea am hoinărit de-a lungul țărmului, am fost alintată cu muzică instrumentală mai tot timpul. Oricît de obosită n-am fost am continuat fără a sesiza această oboseală, tot ce mișca în jur m-a mișcat si pe mine.

ZIUA IX

A treia zi m-am trezit la 3 dimineața cu scopul de a prinde răsăritul pe litoral. În așteptarea soarelui m-a cuprins acea stare de spirit în care amintirile iși fac loc în suflețel...vîntul îmi purta gîndurile de ici colo, iar imaginația parea a nu mai cuprinde margini, la fel ca marea, care pare că nu are sfîrșit...

Crimea 2012